UPDATE – 08.16 – Presa franceză citează surse care spun că bărbatul ar fi fost identificat în cartierul Neudorf, acolo unde își avea și locuința și unde au fost efectuate percheziții în cursul dimineții de marți. Locuitorilor de aici li s-ar fi cerut să rămână în case.
Un imobil în care s-ar putea afla bărbatul ar fi fost încercuit și pus sub observare. Cu toate că ancheta a fost preluată de procurorii antiterorism din Franța, autoritățile nu sunt sigure că a fost vorba de un atac terorist.
„S-a luptat de două ori cu forțele noastre de securitate”, a declarat ministrul francez de interne, Christophe Castaner.
Atacul armat de la Strasbourg – Cherif C. este de multă vreme cunoscut de poliția locală pentru fapte penale mult mai comune – jaf urmat de tentativă de omor. Presupusul autor al atentatului din Strasbourg care a avut loc marți noaptea a scăpat în aceeași dimineață arestului pentru jaf. Complicii lui au fost arestați, relatează Le Figaro.
La ora 8 marți seara, acesta a pornit într-o călătorie ucigașă care a răspândit teroare în inima târgului de Crăciun din Strasbourg. Cherif C., în vârstă de doar 29 de ani, s-a născut în februarie 1989, în acest oraș. A a fost catalogat ca fiind S (privind siguranța statului) încă din 2016 de către Direcția Generală pentru Siguranță Internă (DGSI), din motive de radicalizare.
Este cunoscut pentru încălcări mult mai comune ale legii – multiple cazuri de tâlhărie în Franța și Germania. Primarul Strasbourgului, Roland Ries, l-a descris pe Cherif C. ca fiind un criminal cu ,,un trecut juridic stufos”.
,,Și-a executat pedepsele”, a spus Christophe Castaner.
În cursul dimineții de marți, jandarmii au mers la atacator acasă pentru a-l aresta, însă acesta nu a fost de găsit. Inițial, bărbatul trebuia să fie arestat pentru tâlhărie și tentativă de omor. În timpul efectuării percheziției la domiciliul acestuia au fost găsite grenade.
Le Figaro scrie că este puțin probabil ca Cherif C. să fi acționat din simpatii teroriste. Profilul său hibrid, spun aceștia, ridică multe întrebări. Potrivit informațiilor adunate, nu este exclus ca atacatorul să fi acționat ca rezultat la panicii, după ce toți complicii lui au fost arestați marți.
Radicalizarea criminalilor de rând nu este un fenomen nou. În Belgia, serviciile de informații au emis o alertă anul trecut în luna noiembrie cu privire la recrutarea deținuților făcuți vinovați de fapte penale comune.